Iulia Gorneanu: branding și website
Branding (strategie, identitate vizuală) | Website
Începuturi și despre frumos Frumosul atrage frumos și așa se face lumea mai bună – e un crez al nostru, al celor de la Toud. Pe Iulia am cunoscut-o prin intermediul echipei minunate La Blouse Roumaine. Prin 2014 am descoperit acest oameni frumoși, prin intermediul proiectului Pure România. Toate aceste proiecte au contribuit și contribuie activ la resuscitarea României autentice, a valorilor vechi, dar și la adaptarea lor la prezent și cutumele lui. O cunoșteam pe Iulia prin prisma colaborării cu La Blouse Roumaine și mai ales prin prisma experienței nefericite din viața ei. În plin zbucium al vieții, cu o mulțime de proiecte în desfășurare sau pregătire a avut o criză hepatică ce s-a vindecat printr-un transplant de ficat, cu șanse foarte mici de reușită. Am întâlnit-o personal în această primăvară și mi-a fost lesne de înțeles de ce la ea transplantul a fost un succes, Dumnezeu nu ni-i ia pe cei blânzi și buni, ni-i lasă aici, ca să ne mai îmblânzească și pe noi și să ne aducă lumina. Iulia e ca un câmp de flori, prin blândețea ei și prin legătura tainică pe care o are cu tradiția acestor locuri, îți aduce zâmbetul și liniștea, oricât de mare ar fi zgomotul din mintea sau din sufletul tău. Cel mai bine vorbesc despre un om faptele lui, de aceea ma voi opri aici în descrierea mai sus începută.
Proiectul Iulia Gorneanu
Împreună cu echipa La Blouse Roumaine am avut șansă să fim noi cei care am construit cadrul acestui minunat proiect. Pentru a putea duce mai departe cunoștințele, experiență, poveștile și mai ales puterea de a crea sau a crește proiecte, brand-ul Iulia Gorneanu avea nevoie de o identitate vizuală și de un mediu accesibil tuturor. Am pornit de la valorile care definesc brandul și ne-am oprit la simbolurile străvechi. Ne-am oprit la cerc pentru că el este simbolul soarelui, al spiritului care hrănește materia, al luminii, el exprima ciclicitate, eterna reîntoarcere. Era elementul care se potrivea pe deplin cu Iulia, cu proiectele ei, cu energia ei, cu povestea ei, as merge până acolo și as spune cu menirea ei. Am încercat să alăturăm sute de fonturi acestui simbol, dar fără prea multă coerență și fără prea mult echilibru. Se poate vedea mai jos o parte din procesul creativ și din propunerile realizate inițial. În momentul de impas a venit ideea genială a Andreei (La Blouse Roumaine) care a insistat că cel mai bun font este cel al Iuliei. Nimic mai adevărat și mai profund.
Așa am ajuns la acest logo, menit să ilustreze pe deplin povestea Iuliei Gorneanu. Am trecut apoi direct la partea de website. Am întâmpinat din nou problema fonturilor, pe care o ocolisem prin acest salt. Prin curatoria La Blouse Roumaine am găsit echilibrul și aici. Ne-am dorit ca site-ul să fie de o simplitate profundă, să permita ilustrarea proiectelor Iuliei, a lucrărilor de portofoliu, a poveștilor și informațiilor culese și grupate în 7 tematici, precum și interacțiunea cu Iulia.























Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!