VINARTE - brosura de prezentare in 4 limbi

VINARTE: broșură de prezentare în 4 limbi

VINARTE – părinții fondatori ai vinului românesc modern

Soare Cabernet Sauvignon, Bolovanu Cabernet Sauvignon și Prince Mircea Merlot sunt primele vinuri iconice VINARTE consacrate în România, în ultimul deceniu al secolului XX și începutul anilor 2000. Ele au adus companiei recunoașterea ca specialistă în vinuri roșii de care se bucura și azi, fără încetare. Alături de cele roșii, vinul dulce Sirena Dunării – obținut din struguri înnobilați în anii excepționali prin expunerea la putregaiul nobil Botrytis Cinerea – a demonstrat potențialul deosebit al cramei și în domeniul vinurilor albe. Toate aceste nume legendare – care constituie, practic, echivalentul Almanahului Gotha al vinurilor nobile românești – sunt rezultatele viziunii, filosofiei, investițiilor și muncii oamenilor de la VINARTE. Un producător a cărui istorie se confunda, practic, cu cea a vinului modern din România, la cel mai elevat nivel.

Despre proiectul realizat împreună cu Toud

În 2021 Vinarte avea nevoie de o serie de materiale pentru a putea să își crească vizibilitatea pe trei piețe asiatice, Japonia, China și Coreea de Sud. Unul dintre aceste materiale era o broșură de prezentare a vinurilor proprii și a povestei acestui producători de vinuri în 4 limbi. Sugestia Toud a fost să construim câte o broșură pentru fiecare public, însă brief-ul a fost foarte strict.

Pe baza identității vizuale și a fotografiilor proprii am construit o broșură cu texte în 4 limbi, coreană, japoneză, chineză și engleză. Am avut ca obiectiv principal crearea unui layout aerisit, capabil să captiveze și mai ales să te facă să urmărești ușor firul narativ în limba aleasă.

Rezultatul se poate vedea în varianta digitală a broșurii, aici.

Vinarte - brosura de prezentare(1)
Vinarte, brosura de prezentare (3)
Vinarte, brosura de prezentare (4)
Prezentare-Vinarte-22-aprilie-2021-DIGITAL_Page_25
Vinarte, brosura de prezentare (7)

Cum te putem ajuta noi – serviciile Toud

Strategie. Design. Impact.

Toud există din 2007. Noi ajutăm companiile să își contureze direcția și să evolueze prin strategie de brand, design și inbound marketing. Astăzi, îmbinăm AI-ul cu creativitatea și expertiza umană pentru a accelera creșterea într-un mod sustenabil. Nu suntem doar o agenție de branding, suntem un partener strategic de creștere.

Ai o provocare de marketing, branding sau design? Hai să discutăm!

Strategie. Design. Impact.

Logo Toud WEB

Toud – agenție de branding și design

We help you tell your story!

Servicii folosite în acest proiect