O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc

O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc

Totul a început cu un gând: „Ce-ar fi dacă agenția din sat ar putea face un pic mai mult pentru iubitorii culturii franceze?” Ce a urmat? Am părăsit satul, am bătut la ușă, iar ușa s-a deschis, au deschis niște oameni care nu au înțeles ce vrem, dar care au văzut autenticul din demersul nostru și au zis “de ce nu?”, de aici au urmat ceea ce citești mai jos. 

Institutul Francez ne-a deschis ușa către o lume plină de cultură, artă și eleganță – o lume care ne-a inspirat să punem designul în slujba unui scop mai mare: aducerea oamenilor sensibili la cultura franceză mai aproape de evenimentele care contează. O misiune pe care am îmbrățișat-o cu entuziasm și curiozitate.

Primul proiect realizat împreună a fost în 2018. De atunci, colaborăm pe o arie vastă de proiecte. Pentru noi, este uimitoare chimia pe care o avem cu oamenii din echipa IFRo (Institutul Francez din România), dar și impactul și responsabilitatea pe care acești oameni le au. O mare parte dintre evenimentele din România legate de cultura franceză trec prin mâinile lor.

Mai jos redăm câteva dintre proiectele pe care le construim împreună. Dincolo de aceste povești și de cuvintele frumoase, stă o emoție autentică, dar și un zbucium continuu, un iureș pe care mica echipă IFRo, alături de mica echipă Toud, îl trăiește săptămână de săptămână pentru a da viață tuturor proiectelor planificate pentru o lună, un trimestru, un an.

Programul de cinema pentru Elvire Popesco

Cinematograful Elvire Popesco e ca o capsulă a timpului în mijlocul Bucureștiului – un loc unde filmele te poartă departe, dincolo de granițe și de realitate. Aici, fiecare proiecție spune o poveste, iar noi am avut ocazia să le dăm un chip vizual prin programul de cinema.

Ne-am întrebat: Cum facem ca o simplă listă de filme să devină mai mult decât un program?

Am ales culori vibrante, forme curate și imagini care evocă emoție. Fiecare vizual este o invitație: vino, descoperă, lasă-te purtat de film.

O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românescv
O poveste despre Institutul Francez din Romania si o agentie dintr un sat romanesc24

Programul bilunar de evenimente culturale

Institutul Francez este mai mult decât un spațiu – este un ferment al culturii franceze în România. Evenimentele se succed rapid: expoziții, ateliere, conferințe, concerte. Cum comunici tot acest dinamism?

Așa a luat naștere programul bilunar de evenimente culturale – o serie de vizualuri unde informația întâlnește estetica. Am creat un design organizat, dar plin de viață:

  • Titluri clare,
  • Imagini atent alese,
  • Jocuri subtile de forme și culori – toate menite să reflecte diversitatea culturală, fără să îngreuneze lectura.

Un ghid vizual pentru cei care vor să exploreze mai mult.

O poveste despre Institutul Francez din Romania si o agentie dintr un sat romanesc16
O poveste despre Institutul Francez din Romania si o agentie dintr un sat romanesc19

Afișe pentru diferite evenimente

Un afiș trebuie să fie mai mult decât o simplă bucată de hârtie. Trebuie să vorbească. Să te oprească în loc.

Fie că anunță o expoziție, un concert sau o lansare de carte, fiecare afiș creat pentru Institutul Francez a fost o mică poveste în sine.

Pe lângă acestea, am actualizat și broșurile Institutului pentru a reflecta o imagine modernă și coerentă. Apoi, ne-am mutat în zona de social media, unde am declinat mesajele într-o serie de vizualuri dinamice, adaptate fiecărei platforme.

Mai mult decât design

Această colaborare este despre mult mai mult decât vizualuri.

Este despre a spune povești.

Fiecare element – de la programele de cinema până la postările de pe social media – este construit cu gândul la oameni: cei care citesc, care participă, care iubesc arta și cultura.

Și, poate, asta ne place cel mai mult la design – faptul că poate fi o punte între lumi

O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc

Ce urmează?

Nu contează neapărat ce urmează. În toată această poveste, ceea ce contează este bucuria de a gusta un pic din francofonie, în cât mai multe dintre formele ei.

Un gând de la Adina Tonea (responsabil Comunicare)

Am avut plăcerea de a colabora cu agenția echipa Toud în ultimii ani și pot spune cu încredere că sunt profesioniști desăvârșiți.

Serviciile lor sunt nu doar de înaltă calitate, dar și livrate într-un timp foarte scurt.

Echipa este extrem de prietenoasă și deschisă, făcând procesul de colaborare plăcut și eficient. Alexandru și Andreea sunt foarte  amabili și săritori, sunt eficienți și înțeleg foarte repede nevoia clientului, de aceea îi recomand cu căldură tuturor celor care caută soluții grafice de excepție!

Am mai scris despre colaborarea noastră cu acești oameni (poți citi aici), pentru că ne bucurăm sincer de isprava pe care o facem împreună. 

Echipa Toud

Pe lângă proiectele create de la zero, am avut ocazia să lucrăm și la declinările unor materiale vizuale realizate de alți colaboratori ai Institutului Francez. Iată, mai jos, câteva dintre acestea:

O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din România și o agenție dintr-un sat românesc
O poveste despre Institutul Francez din Romania si o agentie dintr un sat romanesc32